Persoanele fizice și juridice ce desfășoară acțiuni de ardere a miriștilor, stufului și a vegetației ierboase, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile, SUNT OBLIGATE să respecte prevederile reglementărilor în domeniu, punând accent pe următorul set de măsuri de prevenire a incendiilor specifice, care pot fi completate și cu alte reguli de prevenire a incendiilor în funcție de condițiile meteo și specificitatea zonei astfel:
Conform Ordonanței Militare nr. 2 din 21.03.2020 privind măsurile de prevenire a răspândiri COVID-19, vă rugăm să luați în considerare următoarele:
"ART 4:- În intervalul orar 06:00-22:00 se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:
a) deplasare în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasarea din motive justificative, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dezabilități ori deces al unui membru de familie;
e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.
ART 5:
(1) În intervalul orar 22:00-06:00 (pe timpul nopții), circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la ART 4
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o decalarație pe propria răspundere.
(3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea autorităților abilitate, o declarație pe proprie răspundere, completată în prealabil.
(4) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașșterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
(5) Fac excepție de la aceste prevederi personalul din cadrul Administrației Prezidențiale, Parlamentului României, Guvernului României, Ministerului Public, instituțiilor sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională, corpului diplomatic și peronalul care asigură serviciile de utilitate publică."
Atașat regăsiți modelul de declarație pe propria răspundere și modelul de adeverință.
Vă mulțumim!
Pentru mai multe informații cu privire la anunțul de licitație pentru închiriere bunuri publice, vă rugăm să descărcați fișierul atașat.
Vă mulțumim!
Vă aducem la cunoștință că în data de 25 martie 2020, începând cu ora 10:00, va avea loc ședința ordinară a Consiliului Local al comunei Căpușu Mare.
Pentru a putea vizualiza Dispoziția, Convocatorul și Procesul Verbal (atât în limba română cât și în limba maghiară), vă rugăm să deschideți documentele atașate acestui anunț.
În atașamentele de mai jos, se poate vizualiza adresa Agenției Naționale pentru Romi, cu privire la solicitarea de diseminare către resursele umane rome la nivel județean a informațiilor referitoare la măsurile guvernamentale de limitare a extinderii epidemiei de Coronavirus COVID-19, precum și măsurile de precauție pentru acest virus.
Vă mulțumim!
În atașamentul de mai jos, se poate vizualiza Hotărârea nr. 11 din 17.03.2020 pentru stabilirea unor măsuri suplimentare pe baza evaluării criteriilor prevăzute la art. 4, alin. 4 din Decretul Președintelui României nr. 195 din 16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.
Vă mulțumim!
Începând de astăzi, este deschisă linia telefonică 0364-430030, pentru cetățenii din județul Cluj , care doresc informații despre COVID-19.
Programul de funcționare a liniei telefonice este zilnic, între orele 07:00-23:00, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
Apelând acest număr puteți intra în legătura cu personal medical specializat, care vă poate oferi informații despre modul în care se manifestă virusul, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și alte detalii legate de conduita preventivă.
Rugăm cetățenii să apeleze numărul unic de urgență 112 doar pentru situații de urgență, iar pentru solicitarea de informații să apeleze linia telefonică dedicată.
Vă mulțumim.
În fișierul atașat veți regăsi Dispoziția nr.531 din 14.03.2020, emisă de Șeful de Departament pentru Situații de Urgență DR. RAED Arafat, Hotărârea nr.10 din 14,03,2020 privind instituirea Stării de |Urgență pe teritoriul României, Hotărârea nr.11 din 13,02,2020, privind gestionarea bolilor contagioase pe teritoriul României și Ordinul nr.414 din 11,03,2020 privind instituirea măsurilor de carantină pentru persoanele aflate în situația de urgență determinată de infecția cu Covid-19.
Vă mulțimim
Pentru mai multe informatii, va rugam sa deschideti fisierul atasat.
Va multumim
Vă rugăm să citiți documentul atașat unde veți găsi informații despre cum puteți depune cererea pentru eliberarea Cărților de Identitate.
Vă mulțumim
Nerespectarea deciziei de izolare voluntară la domiciliu atrage sancțiuni și contravenții prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 857/2011, care vizează contravenții la normeleprivind prevenirea și combaterea bolilor transmisibile și la normele de igienă pentru unitățile sanitare.
Pentru a citi valoarea amenzilor care se aplică și pentru ce fapte, vă rugăm să citiți documentul atașat acestui anunț.
Vă mulțumim.
Vă rugăm nu vă deplasați la ghișeele AJPIS, pentru a evita aglomerarea, din motive de siguranță. Se pot trimite petiții și documente prin email, vă puteți adresa telefonic sau puteți solicita îndrumări la Compartimentul de Asistență socială din cadrul Primăriei Căpușu Mare.
Pentru a viziona adresele de email și numerele de telefon la care vă puteți adresa, vă rugăm să deschideți documentul atașat acestui anunț.
Vă mulțumim pentru înțelegere.
Având în vedere răspândirea periculoasă și cu repeziciune a noului coronavirus (COVID-19) rugăm toți cetățenii comunei Căpușu Mare:
- să respecte toate regulile de igienă transmise de autorități,
- să evite locurile aglomerate,
- persoanele în vârstă să stea pe cât posibil cât mai mult la domiciliu,
- cei aflați în autoizolare sunt rugați să nu părăsească locuința (curtea) în caz contrar riscă amenzi de 20.000 lei și dosar penal pentru îmbolnăvirea cu bună știință a altor cetățeni. AUTOIZOLAREA SE APLICĂ TUTUROR MEMBRILOR FAMILIEI ȘI PERSOANELOR CARE LOCUIESC LA ACELAȘI DOMICILIU!!!
De asemenea vă rugăm să anunțați de urgență prezența oricărei peroane nou venită în satul dumneavoastră din altă zonă a țării sau din străinătate.
În documentul atașat intitulat „anunț important” veți găsi lista cu numerele de telefon a persoanelor pe care le puteți contacta referitor la această problemă, în funcție de satul în care vă aflați.
Vă mulțumim pentru colaborare.
Pentru informarea dumneavoastră în ceea ce privesc măsurile suplimentare care au fost hotărâte de către Guvernul României în vederea combaterii noului Coronavirus, vă rugăm să citiți documentele atașate acestui anunț.
Pentru a citi măsurile, vă rugăm să deschideți documentul atașat.
Galerie Foto
Carte de oaspeți